Archive | Sport

03 090

Tags: ,

Mutu a năşit cu sora lui

Posted on 06 September 2010 by Clauditza

Adrian Mutu a venit la Bucureşti fără Consuelo pentru a boteza copilul bunului său prieten Rică Neaga. “Briliantul” a petrecut de două ori, fiindu-i şi naş de cununie fostului său coleg de la FC Argeş. În absenţa soţiei, rămasă în Italia, atacantul Fiorentinei a făcut “cuplu” cu sora sa, Laura.
Încă suspendat în cazul “Sibutramina”, Adrian Mutu a reuşit să se învoiască de la Fiorentina şi a dat o fugă la Bucureşti pentru a-i năşi cel de-al doilea copil al lui Adrian Neaga.

“Briliantul” a fost adus la biserică de un prieten apropiat, la bordul unei maşini de teren, în jurul orei 12.30, unde a fost aşteptat de părinţi.

Acesta a venit singur în România şi a făcut pereche cu sora sa, Laura, alimentând speculaţiile potrivit cărora mariajul cu frumoasa dominicană Consuelo se apropie de final.
În 2005, Adrian Mutu s-a căsătorit pentru a doua oară, cu modelul dominican Consuelo Matos Gomes, fiind cununaţi de Nicu Gheară. Aceştia audoi copii împreună, Adriana, născută în 2006, şi Maya Vega, născută în 2008

Oficial, soţia atacantului de la Fiorentina nu a putut veni la eveniment din cauza unor proiecte în care este angrenată, dar surse din anturajul lui Mutu spun că aceştia sunt pe cale să se despartă.

Motivul? Mutu e plin până peste cap de datorii, el fiind obligat să plătească peste 17 milioane de euro clubului Chelsea. Apropiaţii săi susţin că certurile în familie ar fi pornit de la faptul că fotbalistul ar fi cerut aceşti bani de la socrul său.

Consuelo ar fi fost deranjată de acest lucru şi, în plus, pare să se fi săturat de toate problemele soţului.

Mutu şi-a luat rolul de naş în serios şi a făcut puţină ordine cu invitaţii şi cu presa. Pe toată durata botezului, fostul decar al naţionalei a afişat o mină veselă, el făcând glume pe seama prietenului său din copilărie, Adrian Neaga.

“Să te văd cum schimbi scutecele. Oricum, eu nu prea mai pot sta în picioare şi cer schimbare”, a glumit atacantul Fiorentinei. Adrian Neaga şi Ela se pot declara nişte părinţi norocoşi, în timpul evenimentului bebeluşul Mario Andrei a fost foarte cuminte, doar când a fost băgat în apă a început să plângă, dar a fost imediat liniştit de soţii Mihalcea, cealaltă pereche de naşi.

L-a botezat Mario,ca pe băiatul său
“Finuţul” lui Adi Mutu a fost botezat Mario Andrei, ca şi primul copil al lui Mutu, cel din căsătoria cu Alexandra Dinu. Chiar dacă locuiesc amândoi în Italia, “Briliantul” şi fiul său se văd foarte rar.

“Mă bucur că Rică a ales ca pe bebeluş să-l cheme Mario, la fel ca pe băiatul meu. Pe Mario al meu nu l-am mai văzut de câteva luni, dar vorbim des la telefon. Mi-e dor de el. E adevărat că mai vreau un copil şi dacă se poate un băiat”, a declarat Adrian Mutu.

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

ghita muresan

Tags: ,

Ghiţă Mureşan evită subiectul Anna Lesko: «Nu prea am ţinut-o în braţe»

Posted on 05 September 2010 by Clauditza

Ghiţă Mureşan rămâne unul dintre simbolurile României în ţara care a inventat baschetul, Statele Unite ale Americii. Anual vine în România pentru a organiza un camp pentru copii în Cluj. Printre schimburile de mingi cu copiii l-am descoperit pe celălalt Ghiţă, cel din afara terenului.
Click!: Ce poreclă aveai când erai puştan?

Ghiţă Mureşan: De când mă ştiu toată lumea îmi spune Ghiţă. N-am avut o poreclă anume. Şi copiii mei tot Ghiţă îmi spun.

Ce visai să te faci când o să fii mare?

Aveam mai multe vise. Dar cel mai mult îmi doream să fiu şofer sau bucătar.

Şi cât de des te faci remarcat în bucătărie?

Acum nu mă mai preocupă foarte tare domeniul ăsta.

Şi la volan cum eşti, sportiv, sau mergi pe prima bandă?

Nu am o maşină de mare viteză, aşa că nu îmi permit prea multă distracţie pe şosea, chiar dacă mi-aş dori uneori să accelerez puţin.

Şi ce maşini ai?

În general îmi plac maşinile off-road iar acum conduc un SUV de la Toyota.

Ce muzică asculţi în maşină?

De cele mai multe ori ascult un radio local, dar cea mai mare parte a timpului când sunt singur în maşină vorbesc la telefon. Situaţia se schimbă când sunt cu baieţii mei. Atunci muzica e la maxim de la rock, la rap, orice!

Ai fost la rândul tău star într-un film, dar atunci când eşti spectator, ce gen de filme preferi?

Depinde de situaţie, în general nu mă uit singur la filme, aşa că mă conformez cu cei din jur, dar prefer filmele de acţiune.

Ai jucat recent într-o reclamă alături de Anna Lesko. E cea mai „fierbinte” femeie pe care ai ţinut-o în braţe?

Eee, hai să nu exagerăm, nu poţi să zici că am ţinut-o în braţe… (râde)

În NBA toţi jucătorii sunt pe Twitter sau pe Facebook. Tu ce preferi?

Facebook, dar foarte limitat, nu sunt un fan al reţelelor de socializare, prefer să comunic cu oamenii face-to-face, sau măcar la telefon.

În România nu faci mai nimic fără să “cotizezi”. Tu când ai dat ultima oară şpagă şi de ce?

Nici nu mai ţin minte. Întotdeauna mi-a fost ruşine să dau şpagă când eram în România, mi se părea josnic. Iar de 18 ani de când sunt aici, nu s-a pus problema nici măcar o dată.

E star la Hollywood

Mureşan a filmat în acest an, în România, o serie de reclame la o companie de telefonie mobilă alături de Anna Lesko şi de fostul component al trupei O-Zone, Dan Bălan.

Nu este pentru prima oară când Ghiţă apare în clipuri publicitare, cariera sa cuprinzând în Statele Unite apariţii pentru ciocolata Snickers sau pentru postul de televiziune ESPN precum şi apariţia în clipul de debut al rapperului Eminem, „My name is”.

De asemenea Ghiţă Mureşan a fost starul filmului My Giant unde a jucat alături de Billy Cristal.

Ghiţă Mureşan

S-a născut la 14 februarie 1971 în satul Triteni, Cluj

Este, la egalitate cu Manute Bol, cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA, 2,31 metri

A jucat la „U” Cluj, Pau Orthez, Wa shin gton Bullets şi New Jersey Nets (NBA)

A primit titlul de „Jucătorul cu cel mai mare progres” în sezonul 1994-1995 şi a fost liderul eficienţei la aruncările de două puncte pentru două sezoane consecutive (1994-1996)

A jucat cu numărul 77, care reprezintă înălţimea sa în sistemul american (7 picioare şi 7 inch)
Sursa:Click.ro

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

ilie dumitrescu

Tags:

Ilie Dumitrescu, indragostit ca un pustan

Posted on 03 September 2010 by Clauditza

Dupa fiecare antrenament sau joc pe care il conduce din postura de tehnician al Stelei, Ilie Dumitrescu are locul sau special unde se relaxeaza si isi incarca bateriile. Asa se face ca micuta sa galerie de arta si, in acelasi timp, cafenea – din centrul Capitalei -, Hanul cu tei, a devenit pentru fostul international “oaza” de liniste pe care o cauta de cate ori simte nevoia. In timpul unei astfel de “evadari” din forfota programului extrem de incarcat, “Iliuta” a fost interceptat de catre paparazzii Cancan la bratul unei domnisoare de un blond sclipitor. Tanara se numeste Raluca si este iubita antrenorului Stelei de mai bine de un an, cei doi locuind impreuna de ceva vreme. De altfel, legatura stransa dintre cei doi a fost data de gol, in mod repetat, de catre gesturile de tandrete aruncate reciproc, la un pahar de fresh de protocale. Apropiatii cuplului spun ca secretul reusitei relatiei se bazeaza si pe faptul ca femeia din viata lui Ilie Dumitrescu a reusit sa isi mentina o prezenta discreta in viata mondena, aceasta nefiind o fana a iesirilor nocturne prin cluburile bucurestene. Si nici stelistul nu se omoara cu asta.

In urma cu cateva luni, Ilie Dumitrescu a renuntat la Jaguar-ul pe care il plimba pe strazile Capitalei in favoarea unui superb model Turbo 2010 de Porsche Cayenne, in valoare de aproximativ 100.000 de euro. Autoturismul, care se incadreaza in clasa SUV, a fost un semn de prosperitate din partea fostului tehnician, care, pe timp de criza, in conformitate cu mersul ascendent al afacerilor sale, si-a putut permite achizitionarea unei opere de arta, bineinteles, ceva mai diferita fata de cele ce se regasesc in galeria sa.
Sursa:Cancan.ro

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

tatarusanu

Tags: , , , , ,

Steaua, singura echipa romaneasca in grupele Europa League

Posted on 27 August 2010 by AudCulori


Echipa Steaua Bucuresti este singura formatie din Romania care a obtinut calificarea in grupele Ligii Europa, Unirea Urziceni, FC Timisoara si FC Vaslui fiind eliminate in play-off-ul competitiei.

Steaua s-a calificat in grupele Ligii Europa, dupa un meci dramatic in care a invins la loviturile de departajare echipa elvetiana Grasshopper Zurich, in mansa secunda a play-off-ului competitiei. Scorul partidei a fost de 4-3 (0-0, 0-1), dupa ce in tur, Steaua castigase pe teren propriu, cu scorul de 1-0.

La penaltiuri, pentru Steaua au marcat B. Stancu, Surdu, Angelov si Latovlevici, in timp ce pentru elvetieni au inscris Salatici, Abrashi si Hajrovici. Au ratat Smiljanici si Adili, ambii de la Grasshopper.

Unirea Urziceni a ratat calificarea in grupele Ligii Europa, dupa ce a fost invinsa, cu scorul general de 5-2 (1-4 in tur, 1-1 in retur), de echipa croata Hajduk Split, in dubla mansa din play-off-ul competitiei.

Unirea a remizat, scor 1-1 (1-0), in meciul disputat ieri pe stadionul “Steaua”, in fata croatilor, in mansa secunda a play-off-ului. Unirea a deschis scorul prin Bilasco, in minutul 2, Hajduk reusind egalarea prin Vukusici, in minutul 88.

Formatia FC Timisoara a ratat calificarea in grupele Ligii Europa, dupa ce a fost invinsa, cu scorul general de 3-0 (1-0 in tur, 2-0 in retur), de echipa engleza Manchester City, in play-off-ul competitiei.

FC Timisoara a pierdut, cu scorul de 0-2, intalnirea disputata in deplasare in compania formatiei Manchester City, in mansa secunda a play-off-ului. Golurile echipei engleze au fost marcate, joi, de Shawn Wright-Phillips ’43 si Boyata ’59.

FC Vaslui a ratat calificarea in grupele Ligii Europa, dupa ce a fost invinsa, aseara, in deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa franceza OSC Lille, in mansa secunda a play-off-ului competitiei. Golurile francezilor au fost marcate de Cabaye ’70, din penalti si Chedjou ’80. La faza acordarii penaltiului, arbitrul Tom Harald Hagel l-a eliminat pe portarul Dusan Kuciak. In tur, la Vaslui, scorul a fost egal, 0-0.

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

surdu-ah

Tags: , , ,

Rezultatele si clasamentul Ligii I dupa meciurile din etapa a cincea

Posted on 23 August 2010 by Clauditza

Vineri, sambata si duminica s-au disputat opt partide, contand pentru etapa a cincea a Ligii I. Astazi se joaca si ultimul meci al etapei, FC Brasov – Unirea Urziceni.

Vineri

Sportul Studentesc – CFR Cluj 3-0

Au marcat: T. Balan ’22, ’58, Patrascu ’63

Rapid – Gloria Bistrita 2-0

A marcat: Herea ’45+2 (penalti), ’90+1

Sambata

FCM Targu Mures – Dinamo 2-6

Au marcat: Fl. Dan ’30 (penalti), Vancea ’67 / Topici ’5 (autogol), N’Doye ’9, L. Ganea ’53, M. Niculae ’64, C. Munteanu ’88, A. Cristea ’90+2 (penalti)

Astra Ploiesti – Universitatea Craiova 2-2

Au marcat: Popara ’38, Rohat ’66 (penalti) / Al. Piturca ’29, Ciuca ’75

Pandurii Targu Jiu – Gaz Metan Medias 0-0

Duminica

Universitatea Cluj – Otelul Galati 2-1

Au marcat: Mendy ’35, Bostina ’50 (penalti) / Borbely ’45+2

FC Vaslui – Steaua 0-3

Au marcat: Surdu ’5, ’53, B. Stancu ’46

FC Timisoara – Victoria Branesti 2-1

Au marcat: Magera ’39, Zicu ’82 / V. Negru ’81

Luni

FC Brasov – Unirea Urziceni, ora 20.00

Dupa cinci etape,Dinamo si Steaua conduc clasamentul Ligii I.

Clasament Liga I
Loc Echipa M V E I G P
1. Dinamo Bucuresti 5 4 1 0 18-10 13
2. Steaua Bucuresti 5 4 1 0 10-4 13
3. Gaz Metan 5 3 2 0 11-4 11
4. Otelul Galati 5 3 1 1 5-2 10
5. FC Timisoara 5 2 3 0 10-8 9
6. Rapid Bucuresti 5 2 2 1 6-3 8
7. FC Brasov 4 2 1 1 6-4 7
8. Universitatea Cluj 5 2 1 2 6-7 7
9. Sportul Studentesc 5 2 0 3 10-11 6
10. Gloria Bistrita 5 1 2 2 8-9 5
11. CFR Cluj 5 1 2 2 6-8 5
12. FC Vaslui 5 1 2 2 4-8 5
13. FCM Tg. Mures 5 1 1 3 4-9 4
14. Universitatea Craiova 5 0 3 2 4-6 3
15. Astra Ploiesti 5 0 3 2 6-9 3
16. Victoria Branesti 5 1 0 4 5-8 3
17. Pandurii Tg. Jiu 5 0 3 2 2-7 3
18. Unirea Urziceni 4 0 2 2 0-2 2

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

Iosif Chirila Andrei Cuculici

Tags: , ,

Echipajul masculin al României de canoe dublu, medalie de aur, la CM de la Poznan

Posted on 21 August 2010 by Clauditza

Echipajul masculin de canoe dublu, format din sportivii Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi, a câştigat sâmbătă, medalia de aur, pe distanţa de 1000 de metri, la Campionatul Mondial de la Poznan (Polonia).
Echipajul tricolor a luat startul pe culoarul şapte, încheind cursa de 1000 de metri cu medalie de aur, în pofida atacului puternic al campionilor olimpici din Belarus, fraţii Bahdanovich, de pe ultimii metri.
În urmă cu o lună, Dumitrescu şi Mihalachi au cucerit şi medalia de bronz, la CE din Spania, în aceeaşi probă, conform Mediafax.

Tot sâmbătă, România a cucerit prima medalie la masculin, argint, prin echipajul C4 masculin, format din sportivii Gabriel Gheoca, Nicolae Bogdan, Mihail Simion şi Florin Comănici. De asemenea, în finală la canoe simplu, Silviu Simioncencu s-a clasat pe locul cinci.

Delegaţia României va mai avea reprezentanţi sâmbătă în finalele masculine K4 (kaiac patru), precum şi cea feminină la K2.

Obiectivul sportivilor români este obţinerea unei medalii, atât în probele de kaiac, cât şi în cele de canoe, plus câte o clasare pe locurile 4-6.

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

0-281029-victor_piturca

Tags: , , , ,

Piţurcă: “Steaua a trecut prin momente dificile numai din cauza lui Gigi Becali”

Posted on 09 August 2010 by Clauditza

Victor Piţurcă a declarat, în cadrul conferinţei de presă organizate după despărţirea de Steaua, că regretă faptul că garanţiile cerute finanţatorului Gigi Becali nu au fost mai mari şi a susţinut că la clubul din Ghencea nu se va putea face performanţă atâta timp cât latifundiarul din Pipera nu îşi schimbă comportamentul.

“Nu aveam această discuţie dacă Gigi Becali nu vorbea ieri şi nu spunea nişte tâmpenii caracteristice lui. Am venit la Steaua fiindcă eram conştient că echipa a trecut în ultimii ani prin momente foarte dificile, şi numai din cauza lui Gigi Becali. El trebuie să fie conştient de asta, altfel va greşi în continuare şi văd că deja o face. Steaua este un brand în fotbalul românesc, din păcate în ultimii ani Steaua a avut de suferit, nu a mai fost a suporterilor, iar eu aveam obligaţia să vin fiindcă şi eu am participat la venirea lui Gigi în Ghencea şi am hotărât că e şi datoria mea să ajut Steaua într-un moment ca ăsta. Am spus că voi veni dacă va fi o situaţie grea şi aşa s-a întâmplat”, a declarat Piţurcă.

“Nu voiam să plec din Ghencea umilit de Gigi Becali”

Tehnicianul a vrut să lămurească problema garanţiilor cerute pentru ca Gigi Becali să nu vorbească despre echipă, să nu mai critice jucători şi să nu mai discute despre staff-ul tehnic, dar şi problema aspectului financiar de la Steaua, în general.

“S-a vorbit de milioane de euro la transferuri, vă spun eu cât a costat totul. Au fost 2.400.000 de euro pentru 13 jucători, minus 1.300.000 de euro care se vor încasa pe Ovidiu Petre şi Toja, adică per total s-au plătit 1.100.000 de euro. Eu spun că este o sumă foarte mică pentru a face o echipă competitivă, la nivelul dorit de suporteri. Ăsta este adevărul. De asemenea, dacă tot vorbim de zeci de milioane de euro, să vă spun şi că a trebuit să fac eforturi pentru a plăti primele la cele două meciuri câştigate. Gigi îmi promisese, de asemenea, că voi avea la dispoziţie 5-10 milioane de euro pentru anul în curs, pentru transferuri şi altele, însă acei bani n-au mai venit. L-am înţeles la acel moment şi până la urmă ne-am înţeles pentru un contract pe trei ani în care eu să am puteri depline pentru a conduce acest club în mod profesionist. Referitor la garanţii, am discutat despre ele cu Gigi încă de la primele întâlniri. Am căutat să găsesc o soluţie, cunoscându-l pe Becali, şi neavând încredere în el, fiindcă noi ştim ce s-a întâmplat în ultimii ani cu mari fotbalişti ai acestei echipe. Ştim cum au fost umiliţi, cum au fost daţi afară, şi maniera lui de comportament iar eu nu voiam să plec umilit din Ghencea. Şi atunci am cerut aceste garanţii, cum e normal. Nu a fost însă niciodată vorba despre sumele spuse de Gigi şi nici faptul că nu l-am lăsat să vorbească nu e adevărat. I-am atras atenţia şi şi-a luat angajamentul că nu va mai vorbi de suporteri, jucători şi de staff-ul tehnic. Înaintea meciului cu Braşovul, miercuri după-amiază, a dat un raid pe la toate televiziunile, în care a început să-şi dea iar arama pe faţă şi să revină la vechile obiceiuri. A intrat iar în conflict cu suporterii, care şi ei au greşit cu acel comunicat, dar Gigi nu avea voie sa reacţioneaze aşa. S-a apucat să spună că Tătăruşanu a greşit, că luăm Europa League, că noi suntem angajaţii lui…Asta se ştia, i-am şi zis: crezi că nu ştie cineva că suntem angajaţi? I-am spus, după ce am văzut acele emisiuni, să-şi caute alt staff fiindcă noi nu puteam lucra în acele condiţii. Asta se întâmpla joi. El n-a luat probabil în serios, i-am mai zis o dată să-şi caute antrenor pentru meciul de la Braşov. Mi-a zis că nu poate, că are nuntă, că are întâlnire cu Borcea. I-am spus să vină la stadion pentru că e mai important decât întâlnirile. Am discutat vreo 2-3 ore, i-am spus să nu încerce să facă şi cu mine ce s-a făcut cu alţii. Dacă după două meciuri făcea aşa, ce ar fi urmat? Dacă luam bătaie cu Brăneştiul, dacă nu ne calificam în grupele Europa League? Ce făcea? I-am spus că totul a căzut şi că vreau garanţiile pe care le-am discutat prima dată, adică un teren care valora nu mai mult de 3-4 milioane de euro, şi un contract cu clauze bine definite în cazul în care se bagă peste echipă. A fost ultimatumul meu. El a spus că nu poate, ne-am strâns mâna, am hotărât ca staff-ul meu să mai meargă la Braşov totuşi şi asta a fost tot. Nu am vrut să-i iau banii lui Gigi, nu ăsta a fost scopul meu. N-am nevoie de banii lui. Chiar dacă se întâmpla asta, chiar credeţi că îi luam banii? El ştia foarte bine asta, de-asta m-au deranjat lucrurile astea. Nu-i luam eu averea, nu mi-am luat nici banii mei”, a declarat “Piţi”.

“Gigi nu a mai fost prietenul meu de când am plecat prima dată de la Steaua”

Fostul managerul stelist a vorbit, în conferinţa de presă, şi despre relaţia sa extraprofesională cu Gigi Becali, explicând că finanţatorul stelist nu-i mai este prieten încă de la plecarea sa de la Steaua de acum câţiva ani.

“După ce Steaua a terminat campionatul, Gigi Becali m-a sunat să-mi propună să preiau echipa dar eu vă spun că nu ar fi vrut asta, el nu ar fi vrut să vin în Ghencea. Cred că eram ultima soluţie la acel moment. Ca amic, i-am spus să se gândească foarte bine, pentru că îmi cunoştea principiile dar atunci m-a asigurat că totul este în regulă, că nu se va întâmpla nimic, am dialogat normal”, a declarat Piţurcă. Gigi Becali n-a mai fost prietenul meu, a fost un amic, de când am plecat prima dată de la Steaua”, a mai declarat antrenorul.

Ce a mai spus Victor Piţurcă…

- “Când am venit la Steaua, suporterii îl înjurau pe Gigi, jucătorii nu erau plătiţi de câteva luni, dăduse ordin să se desfiinţeze marketingul, să se taie telefoanele, terenurile era vraişte de câteva luni şi alte lucruri de genul ăsta”

- “I-am spus lui Gigi că nu pot face performanţă cu el la Steaua, i-am spus să nu încerce să ne umilească”

- “Nu am adus bani la Steaua. La transferuri, au fost doar banii lui Gigi Becali”

- “Am o hârtie semnată de Gigi şi de Extensiv Craiova ca dacă se transferă Rădoi, eu să iau 1 milion de euro. Nu i-am cerut niciodată acei bani”

- “Tiţi Dumitriu merge pe la stadion acum, crede că o să-l pună pe el Gigi antrenor”

- “Argăseală nu poate fi preşedintele unui club ca Steaua, ci doar un angajat”

- “Proiectul meu includea absolut totul, marketing, tot. Speram ca într-un an să aducem cel puţin 5-6 milioane de euro din marketing şi din alte activităţi”

- “Acuzaţiile aduse staff-ului tehnic după meciul de la Braşov sunt tipice caracterului lui. Sunt nişte mârşăvii de ultimă speţă care îl caracterizează în multe momente. Mi-am reproşat că n-am făcut deplasarea dar n-am vrut să transmit jucătorilor supărarea mea. Oricum, eu am făcut schimbările la Braşov, nu Neagoe, şi îmi reproşez că l-am schimbat pe Stancu”

- “N-am înţeles dacă Gigi m-a jignit de faţă cu suporterii. Eu i-am spus că menirea lui e să aducă bani la echipă, că nu e nici Rockefeller, nici vreun mare Einstein. El a zis ceva că sunt o “jigodie” şi s-a supărat şi a fugit dintr-odată. Eu ce trebuia să-i răspund? Cu aceeaşi monedă?”

- “Trioul Dumitrescu – Hagi – Iordănescu poate face treabă dacă-i va cere lui Becali garanţii de 50 de milioane de euro”

- “Dacă m-ar suna Becali să mă întorc, pretenţiile mele de garanţii s-ar dubla sau s-ar tripla şi aş accepta pentru că n-aş avea treabă cu el. Mi-aş face meseria”

- “Nu m-am certat cu Gigi dar m-au deranjat minciunile lui. A spus că nu am caracter. Ştiţi cum l-am cunoscut eu pe el? L-am împrumutat cu nişte bani, 10-20.000 de dolari, pentru că m-a rugat Giovan, vărul lui. De atunci, eu i-am făcut numai bine. El mi-a dat în cap tot timpul”

- “Regret că las băieţii singuri pentru că ştiu ce se va întâmpla de-acum cu ei, indiferent cine va veni, dar mă bucur că am putut arăta în astea două luni ce înseamnă Piţurcă manager”

- “Nu m-aş duce la Craiova fără banii de care am nevoie. Pentru că dacă mă duc acolo eu vreau să bat Steaua, Dinamo şi să iau campionatul. Cei de la Craiova mi-au făcut primii oferta şi dacă Adrian Mititelu ar fi rezolvat problemele m-aş fi dus acolo pentru că ei mă acontaseră primii”

- “Am văzut că Gigi a fost nemulţumit de obiectiv cu locurile 1-3. Păi ce vrei? Ai cheltuit sute de milioane de euro? l-ai adus pe Messi, Maradona de vrei altceva? Dacă vine un antrenor care spune că poate lua campionatul, minte”

- “Gigi este laş. Am vrut un contract profesionist, aşa cum este normal”

- “Am vrut să-l oblig pe Gigi să se comporte civilizat, spre binele lui, pentru ca acest club să revină în prim-plan. Ăsta a fost scopul meu, nu ce se spune prin presă”

- “Eu nu i-am spus să nu vorbească lui Gigi, ci să nu vorbească prostii”

- “Cred că a vrut să se despartă de mine pentru că am făcut echipă bună şi nu mai avea nevoie de mine. Cred că a zis: la ce să-l mai ţine pe-ăsta?”

- “Foştii mari jucători ai Stelei pe care i-am adus ar trebui, normal şi logic, să rămână în funcţii. Dar acum încep pilele şi relaţiile…”

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

piturca

Tags: , ,

Gigi Becali nu mai are bani nici să-şi achite lumina

Posted on 09 August 2010 by Clauditza

Managerul Victor Piţurcă i-a cerut garanţii de 25.000.000 de euro lui Gigi Becali pentru ca patronul Stelei să-şi ţină gura! Aceasta este doar partea vizibilă a lucrurilor. De fapt, după mai bine de două luni în care a lucrat cu latifundiarul din Pipera, Piţi a înţeles că nu sunt bani în club şi a făcut orice pentru a găsi o cale să plece înainte de un fiasco.

“Disputa lor a plecat de la latura financiară”, a dezvăluit, ieri, în exclusivitate pentru Libertatea, o sursă apropiată clubului. “Însă nu are nici o legătură cu declaraţiile lui Gigi Becali. Pur şi simplu, Piţurcă a înţeles că promisiunile patronului sunt vorbe-n vânt, deoarece acesta nu are bani lichizi, cash”. Chiar dacă şi-a înregistrat contractul la Oficiul Forţelor de Muncă, managerul avea o clauză conform căreia înţelegerea se rupe dacă bosul Stelei nu-şi respectă promisiunile financiare.

Pe scurt, jucătorii pe care i-a adus Piţi – şi sunt 15 – nu sunt plătiţi de două luni. “S-au dat doar prime, dar acestea au fost deduse din cei 300.000 de euro obţinuţi pe biletele de la meciul cu Craiova”, a explicat sursa.

«Spălaţi-vă cu Gigi pe cap!»

Deşi el însuşi a mediat conflictul cu Armata, fostul selecţioner a aflat că Becali nu a dat banii către MApN pentru plata chiriei stadionului – 20.000 de euro pe luna iulie -, iar picătura care a umplut paharul a reprezentat- o momentul când a fost sunat, vineri, de un angajat de la club care l-a anunţat că în casierie nu sunt nici măcar 3.000 de lei pentru a achita o factură de curent. “Piţi, ce facem cu omul?”, l-a întrebat angajatul clubului. “Habar nu mai am, spălaţi-vă cu Gigi pe cap!”, a răspuns Piţi.

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

cum-i-a-inchis-piturca-gura-lui-becali-cu-2-000-000-de-euro-vezi-pofitul-stelei_1_1_size1

Tags: , , ,

Scandal imens la Steaua – Victor Piţurcă vrea să plece!

Posted on 07 August 2010 by Clauditza

Victor Piţurcă, antrenorul Stelei, şi Gigi Becali s-au certat vineri, fostul selecţioner ameninţîndu-l pe patron că demisionează, anunţă gsp.ro.

Se pare că Piţurcă i-a reproşat finantatorului declaraţiile la adresa suporterilor, dar si alte lucruri, motiv pentru care nu a facut deplasarea cu echipa pentru meciul de maine cu FC Braşov!

Gigi Becali a refuzat să intre în direct la GSP TV, motivând că nu vrea să discute despre acest subiect şi că Victor Piţurcă nu a făcut deplasarea alături de echipă pentru că nu s-a simţit bine.

Popularity: 1% [?]

Comments (0)

unirea-urziceni-zenit-constantin-vladescu

Tags: , ,

Unirea Urziceni – Zenit, scor 0-0, in prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor

Posted on 28 July 2010 by AudCulori


Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marti, in compania formatiei ruse Zenit Sankt-Petersburg, din prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

Din minutul 36, Unirea Urziceni a jucat in inferioritate numerica, dupa eliminarea mijlocasului Razvan Paduretu.

Unirea Urziceni: 1. Arlauskis – 36. P. Marin, 6. Galamaz, 24. Maftei, 23. Bordeanu – 8. Paraschiv, 10. Paduretu – 20. Marinescu, 25. Neaga (14. Rusescu ’86), 30. Frunza (11. Onofras ’72) – 7. Bilasco (9. Dale ’89). Antrenor: Roni Levi.

Zenit Sankt-Petersburg: 16. Malafeev – 2. Aniukov, 5. Meira, 6. Lombaerts, 14. Hubocan – 27. Denisov – 34. Bistrov (99. Kanunnikov ’80), 18. Jirianov (17. Rosina ’59), 15. sirokov (20. Faizulin ’70) – 10. Danny – 11. Kerjakov. Antrenor: Luciano Spalletti.

Cartonase galbene: Paraschiv ’26, Galamaz ’41 / Denisov ’14, Rosina ’81.

Cartonas rosu: Paduretu ’36.

Au arbitrat: Bruno Paixao (central) – Jose Cardinal, João Santos (asistenti) – Bruno Esteves (rezerva) – toti din Portugalia. La meci au asistat circa 12.000 de spectatori, dintre care aproximativ 150 de suporteri ai formatiei oaspete.

Meciul retur va avea loc miercuri, 4 august, de la ora 19.30, la Sankt Petersburg.

Popularity: 2% [?]

Comments (0)


Asculta radioul tau favorit doar cu un singur click!


Radu Petre | Creează-ți o insignă




UserOnline

Polls

Sunteti vizitatori fidel al blogului?

View Results

Loading ... Loading ...


Nametii.com | Babilon | Blogu' Dreacu' | creare site | Download Filme Noi | FailBlog | Filme 2010 | filme 2010 | Filme Noi 2010 | FREE Online Tv | huK's Blog | Jolie is Bloggin' | J`adore | LAvy | Leusor | Maribol Labs | Muzica Jocuri Filme | noapte buna Pau's Blog | Picinel | Pucca | ReFuZaKe | Romanika Blog | Roxy's blog | Samuel Marian | Sighi`s Blog | SportLiveTv Blog | STau Pe Net | Stiri,Muzica,Filme | Tiby | Movie Games | Anunturi Gratuite | SceneDownloads | Director Web | Dj Iulian | Statusuri Noi | statusuri | filme online | Natural, ca Aloe Vera | Giurgiu | filme porno | Seriale Online | Seriale Online | jocuri online | jocuri online