Departe de a stârni o nebunie generală (la propriu) aşa cum a reuşit James Cameron cu Avatar, filmul lui Cristopher Nolan a reuşit în schimb să adunepoate cele mai multe reacţii pozitive de la Matrix încoace. Iar pentru un individ care apreciază realizarea cinematografică şi nu numărul de bani încasaţi, Inception a devenit cât ai clipi un scop urgent în viaţă – bine că unul pe termen scurt.
Cum am ieşit pe poarta “intreprinderii”, am dat fuga la casa de bilete a cinematografului meu preferat. Pe tot parcursul vizionării am stat parcă sedat cu ochii pe proiecţie, fără să-mi întorc o clipă privirea şi fără să aud nici măcar o chicoteală în jurul meu. Asta pentru că nu doar eu am fost acaparat de atmosfera incredibilă din Inception, ci întreaga audienţă, inclusiv adolescenţii agitaţi care în alte circumstanţe ar fi perturbat liniştea comentând între ei sau discutând despre tot felul de probleme existenţiale la telefon. Aici nu a fost cazul.
Primul acord sonor, unul trepidant şi inconfundabil (Hans Zimmer), şi tonurile coloristice întunecate m-au dus cu gândul la The Dark Knight, dar povestea în sine, total diferită, s-a dovedit a fi chiar mai captivantă.
E un film pe care îl trăieşti la intensitate maximă, ca pe un vis din care te trezeşti apoi complet întors pe dos, însă cu un sentiment de satisfacţie neuronală unic. Nu este o revelaţie din adâncul subconştientului, ci mai degrabă o trăire aflată undeva la graniţa conştientului.
Fiecare dintre noi este pasionat într-o oarecare măsură de vise. Inception explorează o parte dintre misterele acestui fenomen şi le extrapolează într-un scenariu fictiv ce se desfăşoară în viitor.
Dom Cobb (Leonardo di Caprio), un culegător de informaţii (extractor) aflat într-o mare încurcătură, are ca singură soluţie de scăpare îndeplinirea unei misiuni extrem de dificile: plantarea cu succes a unei idei în capul altcuiva! Ce înseamnă asta? Imaginează-ţi că tu, personal, vrei să determini pe cineva să ia o anumită decizie. Toate metodele clasice de convingere eşuează: ai încercat folosindu-te de farmec, ademenindu-l cu bani sau chiar ameninţându-l. Nimic.
Ultimul loc unde poţi “aranja” schimbarea este direct la sursă, în subconştientul celui vizat. Iar în somn, mai precis în visul lui, ai cele mai mari şanse de reuşită. Un somn de câteva ore poate însemna zile, luni sau chiar ani într-un vis.
Cu cât visul este mai profund, cu atât activitatea creierului este mai intensă, făcând ca fracţiunile de secundă să fie percepute ca ore şi orele ca zile. Sunt sigur că orice om normal este familiarizat cu acest fenomen. Dar de unde pleacă totul, care e începutul, pentru că singura modalitate de a determina o idee să prindă rădăcini este ca ea să nu fie percepută drept una străină. Acest lucru se poate face doar plantând-o la baza tuturor acţiunilor, în cea mai simplă formă cu putinţă.
Poate că pentru un expert în “vânarea de vise” precum Cobb nu ar un lucru chiar complicat, dacă subconştientul său nu ar fi marcat de experienţele din trecut, materializate prin apariţia unor proiecţii (persoane din subconştient) incontrolabile şi destabilizatoare.
Mai multe nu vă spun, căci v-aş ruina plăcerea de a urmări un film absolut genial. Un film despre care veţi discuta zile în şir. Un film care v-ar putea deschide apetitul pentru studiul viselor. Mie unul pot să spun că mi l-a reaprins, căci de mic îmi plăcea să pun pe hârtie visele care mi se păreau interesante.
Inception va fi cu siguranţă un candidat serios la premiile Oscar. Din păcate, nu pot să nu îmi aduc aminte de “The Hurt Locker”, o producţie mediocră care a fost ridicată în slăvi de criticii americani şi din cauza căreia am renunţat la a mai aprecia celebra statuetă aşa cum ar fi normal. Nu m-ar mira să mai apară un film despre războiul din Irak sau cu nu ştiu ce mesaj pacifist sau anti-rasial care să ia faţa altora mult mai bine realizate, inclusiv această capodoperă a lui Cristopher Nolan. Sper să mă înşel.
Sursa: Go4it.ro
