Realizatorul emisiunii “În gura presei” trăieşte de câteva zile un coşmar. “Profesoara psihopată”, care l-a asaltat şi în urmă cu un an şi jumătate, a revenit şi îi bate cu picioarele în uşă în fiecare noapte!

“De la ora 2.30 noaptea până la 9.30 dimineaţa au fost patru asalturi asupra uşii mele, de cel puţin 30 de minute fiecare. Poliţia a fost chemată şi a venit de trei ori. Pâna la urmă situaţia a fost rezolvată temporar de o particulară dar credibilă ameninţare cu violenţa. Protagonista este evident dementa care m-a hărţuit în ultima săptămana si care s-a dovedit a fi de fapt profesoara psihopată de acum un an şi jumătate.
Ghiciţi ce? Predă în continuare nestingherită în reformatul sistem de învăţământ”, a scris, ieri, Mircea Badea pe blogul său.
În această seară, după ce a plecat de la emisiune, episodul s-a repetat în faţa blocului.
“Sigur că ma aştepta, la 12.30 noaptea, în faţa blocului. Zicea că mă iubeşte şi că a venit pentru că am chemat-o. Cum am chemat-o? Prin intermediul televizorului. Ca fac tot felul de aluzii la persoana ei în emisiune, pe care ea la înţelege şi, ca urmare, vine. Să-i spun clar ca n-o iubesc şi că n-o vreau. I-am spus. N-a fost indeajuns. Că nu mă crede dupa “tot ce a fost între noi”. Aaaaaaa !!!!! I-am zis că degeaba îmi ţine calea să nu intru în bloc pentru că sunt mai puternic şi voi reuşi. Se îndoia de asta întrucât credea în forţa iubirii”, a mai adugat Mircea Badea.








