Gigi Becali (52 de ani) a făcut-o, ieri, pe naşul la nunta unuia din nepoţii lui, Adiţă. După terminarea ceremoniei religioase, patronul Stelei a dansat cu mirii in curtea bisericii din Pipera şi a făcut spectacol la restaurantul Ambsad’Or din Otopeni, unde a avut loc petrecerea.
Sărbătoare mare, ieri, în familia Becali! Gigi, patronul Stelei, a fost naşul lui Adiţă, unul din nepoţii săi, luându-şi rolul cât se poate de în serios. Însoţit de soţia sa, Luminiţa, şi de cele trei fete, Teodora (14 ani), Alexandra (13 ani) şi Cristina (9 ani), şeful clubului din Ghencea a ascultat răbdător slujba religioasă, după care a dat startul petrecerii.
Grijuliu cu rochia miresei
După ce a ţinut rochia miresei pentru a nu se murdări, Gigi Becali s-a apucat să danseze în curtea lăcaşului de cult, alături de cei doi proaspeţi însurăţei, şi nu s-a sfiit să-l ia la palme, în glumă, pe acordeonist şi să-l certe pe şoferul limuzinei pentru că nu a venit suficient de repede să-i ia pe miri. Voia bună a continuat şi la restaurantul Ambasador, unde au sosit inclusiv verii patronului stelist, impresarii Giovani şi Victor Becali, alături de care Gigi s-a retras, la un moment dat, pentru a urmări meciul Franţa – România.
Sursa:Libertatea.ro








