Atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, nu agreeaza un posibil transfer la formatia turca Fenerbahce si le-a cerut impresarilor sai sa-i caute alte alternative, considerand nesatisfacatoare oferta clubului din Istanbul si fotbalul turc neatractiv, informeaza calciomercato.com.
Potrivit sursei citate si preluate de Mediafax, ieri a avut loc o discutie intre oficialii cluburilor Fiorentina si Fenerbahce in vederea unui eventual acord pentru Mutu, insa cand cele doua parti pareau aproape de o intelegere, Briliantul a decis sa se orienteze catre alte optiuni.
Calciomercato noteaza ca Fenerbahce nu doreste sa renunte la atacantul roman si ca alte variante pentru Briliant ar fi gruparile Al Saad si Zenit Sankt Petersburg. Site-ul italian mai mentioneaza ca atacantul roman ar vrea un angajament care sa ii aduca un castig anual net de cel putin 4 milioane de euro.








