Dupa slujba de sfintire a apei, preotul isi incepe lungul drum pe la casele enoriasilor. Este asteptat cu portile deschise, pentru ca toata lumea vrea sa inceapa anul cu dreptul.

Nu sunt uitate nici vietuitoarele din ograda, fie ca sunt vaci, oi sau cai.

Boboteaza este sarbatorita pe 6 ianuarie si incheie evenimentelor religioase importante din iarna. Dimineata se tin slujbe in biserici pentru sfintirea apei care este transformata in agheasma.

Conform taditiei ortodoxe, in ziua de Boboteaza se pregateste o masa asemanatoare cu cea de Craciun.

• Maramureşul istoric, Ţara Chioarului şi Ţara Lăpuşului sunt zonele care păstrează comori din lemn intrate în patrimoniul UNESCO.
Înguste, înalte, cu turle suple şi lungi, bisericile din Bârsana, Budeşti , Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti sunt mărturia culturală a nordului României. În 26 de luni, ele vor fi parte a unui circuit turistic cu finanţare europeană, în valoare de 4,5 milioane de euro.
Până atunci însă, vechile lăcaşuri de cult pot fi vizitate oricum de cei care se-ncumetă să ajungă acolo unde se agaţă harta-n cui.
• Când şi cum să ajungi. Ideal, din mai până-n septembrie, ca să prinzi vreme caldă şi însorită. Cheia e să ajungi în Baia Mare cu maşina, cu trenul (din Bucureşti ai trenuri la 07.08, la 18.40, dar şi la 21.30) – asta dacă rezişti unui drum care durează în medie 12 ore, sau cu avionul, aeroportul fiind la o distanţă de 8 km de oraş. Taromul are curse zilnic. Astfel, de duminică până joi, de la 21.05 decolezi spre nordul ţării. Într-o oră şi un sfert ai ajuns la Baia Mare. De aici te îndrepţi spre Cavnic, un loc de pornire spre prima destinaţie – Şurdeşti. Urmează-ţi instinctul, fii prietenos şi caută pe forumuri. De multe ori aici găseşti informaţii de la cei care s-au săturat să aştepte crearea unor puncte de informare turistică.
• Ce e de văzut. Ridicată la 1721, bisericuţa din Şurdeşti are o turlă înaltă de 54 de metri. Pe lângă înălţime, biserica este singura din Ţara Chioarului care are acoperiş cu poală dublă. De asemenea, este unic în această zonă şi pridvorul cu două rânduri de arcade suprapuse. De aici, ajungi uşor la lăcaşul din Plopiş, ridicată în acelaşi stil maramureşean.
Circuitul nu este complet dacă nu vezi biserica de lemn din Bârsana, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Ridicată în 1720 pe locul numit “Podurile Mănăstirii”, biserica a fost mutată în 1806 pe dealul Jbâr, unde se află şi acum.
Biserica Sfântul Nicolae din Budeşti, construită în anul 1643, are drept caracteristică specifică turnul. La baza clopotniţei sunt patru turnuleţe, detaliu arhitectural neobişnuit pentru construcţiile de lemn din Maramureş. În interiorul bisericii se păstrează camaşa de zale şi coiful lui Pintea Viteazul, despre care legenda spune că el însuşi le-ar fi adus aici.

Deseşti, un sat mic pe Valea Marei, are şi el o biserică tradiţională de lemn care poartă hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost construită în anul 1770. Legenda spune că în 1717, în urma unei invazii, tătarii au incendiat biserica satului. Şi tot legenda spune şi că noua locaţie a bisericii a fost aleasă de piatra de altar. Sătenii au încercat să ridice piatra în mai multe locuri, dar de fiecare dată aceasta a căzut. După cinci încercări eşuate, piatra a rămas în sfârşit în picioare, fiind în acest fel stabilit noul aşezământ al bisericii.

Ieudul a pus pe hartă două biserci cu acelaşi hram, al “Naşterii Maicii Domnului”. Cea de la şes, ridicată la 1718, în Ieud, este considerată “catedrala din lemn a Maramureşului”. Nu a fost niciodată pictată înăuntru, dar adăposteşte o colecţie de icoane pe sticlă.

Plus piese de mobilier religios şi cărţi vechi făcute la Râmnic, Blaj, Buzãu, Bucureşti şi Iaşi. Cea din Deal a fost ridicată un an mai devreme, şi în podul ei s-a descoperit cea mai veche scriere în limba română, “Codicele de la Ieud”, scrisă între 1391-1392 de copiştii de manuscrise de la vechea mănăstire “Sfinţii Trei Ierarhi”.

Biserica “Sfânta Paraschiva” (1604), comuna Poienile Izei, sat Poienile Izei, a fost pictată în 1794, conform unei inscripţii din naos, de către Gheorghe din Dragomireşti.