Una peste alta, trecand cu bine peste momentul neplacut, mi-a venit o idee de articol: Fobie – Frica de…

Hai sa vedem. Inca de mic imi era frica de Bau-Bau si de Ala cu dintii mari care mereu, da mereu, se ascundea al dracului numai sub patul meu atunci cand nu eram cuminte sau cand mama vroia sa se odihneasca putin. Timpul a trecut si o data cu timpul teama de aia doi a disparut dar au aparut alte temeri si mai si…

De exemplu, pe la 10-11 ani imi era teama sa nu fiu prins de parinti in timp ce fumam cu baietii, ascuns prin diferite cazemate construite de noi.  Inca de mic mi-a placut sa cred ca arat bine, ca sunt dragut… si inca de mic persista teama ca parul meu sa nu arate asa cum trebuie, ca lumea sa rada de mine spunand: “Uite-l si pe ala, ce fata are!”

Acum hai sa vorbim si putin mai serios. Acum, la varsta asta imi e frica ca intr-o zi pot sa mor brusc fara ca in urma mea sa ramana ceva facut de mine. Imi e frica ca daca am sa patesc, doamne fereste, ceva… ce-i care m-au cunoscut sa ma uite intr-o luna, doua, de zile. Inca imi e frica de ziua de maine… si inca traiesc cu frica ca o data si o data parintii mei n-o sa mai fie langa mine, sa ma sprijine atunci cand am nevoie.

Normal, imi e frica intr-un fel si de singuratate! Cred ca majoritatea dintre noi avem frica asta. Imi mai este frica de sobolani, femei urate, oameni prosti, chinezi si travestiti. Va rog sa nu ma intrebati de ce imi e frica de chinezi. Este un subiect destul de amplu pe care am sa-l tratez, poate… intr-un post urmator.

Cam atat cu temerile mele. Mai sunt dar nu imi vin acum in minte pentru ca sunt foarte obosit. Voua de ce v-a fost frica cand erati mici? De ce va temeti acum, cand sunteti mari?

I pup You!