Istoria ţiganilor este o impletire de legende şi elemente reale. Deşi trăiesc de aproape un mileniu in spaţiul european şi de peste 600 de ani pe teritoriul romanesc, originile lor, dar şi felul in care au ajuns in Balcani, au fost multă vreme controversate.
Ţiganii sau, aşa cum cer ei a fi denumiţi, rromii sunt copiii Indiei. Mai precis, ai unei zone din nordul acesteia, ce cuprinde provinciile Punjab şi Uttar-Pradesh. O legendă din anul 950 după Hristos vorbeşte despre regele persan Bahram Gur, care a domnit în prima jumătate a secolului al V-lea. Din ea aflăm primele mărturii despre nişte nomazi, denumiţi “luri”, ce se ocupau cu muzica. Bahram îi cere conducătorului Indiei 12.000 de luri care să-i distreze Curtea Regală şi oaspeţii.

Goniţi de sultanul Mahmud de Ghazni

Lurii ar fi urmat să se stabilească în Persia, să muncească pământul, primind în schimb vite, măgari şi grâne. O altă legendă spune că lurii, în schimb, au mâncat vitele şi grânele, refuzând munca la câmp, astfel că au fost izgoniţi de rege. Dincolo de legende, specialiştii au stabilit că adevăratul exod al populaţiei rrome s-a produs la începutul secolului al XI-lea, în vremea sultanului Mahmud de Ghazni, care a invadat India de 17 ori în cursul sângeroasei lui domnii, între anii 971 şi 1030.

Conform datelor consemnate în “Statutul cadru al poporului rrom în Uniunea Europeană”, unele documente descoperite mai recent, precum “Kitab al-Yamini”, un manuscris al cronicarului Al-’Utbi, datând chiar din secolul al XI-lea, au dus la concluzia că leagănul naţiunii rrome este oraşul Kanauj, capitala culturală şi spirituală a Indiei de Nord, la sfârşitul primului mileniu. De asemenea, conform aceloraşi documente, data de 20 decembrie 1018 marchează începutul exodului rromilor, 53.000 de locuitori din Kanauj fiind deportaţi de sultanul Mahmud de Ghazni în regiunea Khorasan din Iranul de astăzi. După câteva decenii de captivitate, rromii au plecat spre Imperiul Bizantin şi Balcani. Primul document care le menţionează prezenţa în Constantinopole (actualul Istanbul), capitala fostului Imperiu Bizantin, datează din anul 1068.

Migraţia lor nu s-a oprit aici, ei înaintând treptat către Europa, astfel că pe teritoriul românesc vor fi menţionaţi pentru întâia oară în 1385 şi 1387, în două acte de donaţie ale domnului Ţării Româneşti Dan I către Mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În Transilvania, prima menţiune certă datează din 1416, în timp ce în Moldova prima consemnare a prezenţei ţiganilor este din anul 1428, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

Au trăit ca robi până în 1856

Vreme de cinci secole, ei au trăit ca robi pe pământurile domneşti, mănăstireşti şi boiereşti, până în 1856, când domnitorul Barbu Ştirbei încheie procesul de eliberare a robilor în Ţara Românească, după 20 de ani de la începerea lui.

S-a crezut că sunt egipteni

Denumirea poporului ţigănesc provine din diferite filiere şi chiar din confuzii petrecute în momentul apariţiei lor în zona balcanică.

Astfel, se presupune că numele de “ţigani” îşi are originea în grecescul “atsiganos”, însemnând “de neatins” ori “care nu se ating de alţii”, ei fiind confundaţi iniţial cu membrii unei secte creştine din Asia Mică, ce aveau reputaţia de magicieni şi de ghicitori şi care practicau izolaţionismul, trăind separat de alte populaţii. Tot acum avea să se nască şi mitul originii lor egiptene. Unele zone greceşti ocupate de proaspeţii nomazi erau denumite, datorită fertilităţii lor, “Micul Egipt”. De aici, rromii au început să fie botezaţi “egipteni”, lucru ce s-a reflectat şi în denumirea dată lor, ulterior, de popoarele europene pe teritoriul cărora s-au stabilit: “gipsy”, “gitanos”, “cigany”. Falsa origine egipteană atribuită lor e, totodată, şi o altă explicaţie a termenului românesc de “ţigan”, el fiind o modificare a celui de “egiptean”. Cât despre termenul de “rrom”, el înseamnă în limba romani “bărbat” sau, într-un sens mai larg, “persoană ce aparţine grupului nostru”, având o sorginte indiană, din cuvântul “dom”.

În Barcelona se fură cel mai mult din buzunare. Turiştii cred că hoţii sunt în majoritate români

Cel mai cunoscut site de călătorii din lume, “TripAdvisor”, a realizat un clasament al oraşelor cu cei mai mulţi hoţi de buzunare, iar Barcelona a ieşit “regina furturilor” de acest tip. Topul a fost alcătuit pe baza opiniilor de pe forumul siteului postate de turiştii prădaţi în ultimele 12 luni.

Administratorii celebrului site au asociat diferite oraşe ale lumii cu stigmata “hoţ de buzunare” şi au numărat de câte ori apărea aceasta în dreptul fiecărei localităţi, la opinii de vacanţă. Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Barcelona (Spania) e în fruntea clasamentului. Spre nemulţumirea primarului Romei (Italia), Cetatea Eternă se situează pe locul al doilea, la fel ca anul trecut. Pe următoarele poziţii s-au mai clasat, în ordine, Paris (Franţa), Madrid (Spania) şi Atena (Grecia). Deşi Bucureştiul nu figurează în top, totuşi România are de ce să-i fie ruşine. Se pare că majoritatea turiştilor prădaţi cred că hoţii de genţi şi din buzunare provin în mare parte din România.

De altfel, presa din Italia a publicat din nou, ieri, fotografiile cu ţigani minori din România care fură în miezul zilei, în locuri publice, din bagajele sau genţile trecătorilor.
Sursa:Libertatea.ro